Cum ar fi dacă ți-aș spune că, orice îți dorești, este în puterea ta să transformi dorința în realitate?
Sunt sigură că ți-ar plăcea să auzi asta și chiar mai mult ți-ar plăcea să vezi această magie în viața ta.
Pe mine mă auzi des vorbind despre sistemul semințelor, am povestit și în cartea Relația perfectă și chiar am și inclus cateva instrumente în temele zilnice din carte.
Iar astăzi vreau să-ți vorbesc despre modul cel mai simplu în care poți să plantezi orice îți dorești.
Pentru că în sistemul semințelor, acesta este modul în care obții tot ceea ce îți dorești. Plantezi, îngrijești și uzi semințele și apoi culegi roadele.
Iar principiul din spatele tehnicilor este faptul că, atunci când vrei să obții ceva, mai întâi trebuie să ajuți pe cineva să obțină același lucru (sau ceva foarte similar).
Iar acest principiu este tradus într-un plan de acțiune. Un plan ce conține 4 pași.
- Decide ceea ce vrei și formulează într-o propoziție scurtă
- Alege pe cineva care vrea același lucru și gândește-te cum ai putea să îl/o ajuți să-l obțină (ai nevoie de un plan concret)
- Ajută persoana să obțină acel lucru (fie că îi oferi suport cu acțiuni concrete, fie că stați de vorbă pentru a îi oferi mai multă claritate, e nevoie să ajuți persoana să facă pași în direcția obiectivului), petrecând o oră pe săptămână pentru acest obiectiv
- Fă Meditația Cafelei (sau meditatia bucuriei cum îmi place mie să o numesc) – cu alte cuvinte bucură-te pentru fapta ta bună și ajutorul dat persoanei respective
O să detaliez puțin un exemplu, pentru că în felul acesta poate este și mai clar.
Să spunem că îți dorești mai mulți bani.
Primul pas este să formulezi cât mai clar ce îți dorești. Vrei venituri mai mari? Vrei excedent financiar? Vrei să gestionezi mai bine finanțele astfel încât să îți rămână mai mulți bani și să poți economisi? Când vine vorba de bani, chiar poți să fii foarte specific, incluzând și sume.
Apoi, alege pe cineva care își dorește același lucru și fă un plan ca să-l ajuți să îl obțină. Dacă primul impuls este să spui că nu cunoști pe nimeni care vrea același lucru… mai gândește-te 2-3 zile și vezi cine din cercul tău, din familie, dintre colegi, își dorește ceva similar. În cazul acesta, mai mulți bani.
Și fă un plan foarte clar despre cum vei ajuta acea persoană. O vei suna în ziua X la ora … și veți discuta despre cum îi merge, ce vrea să facă și ce variante are ca să facă mai mulți bani. Veți ieși la cafea și o vei asculta și te vei gândi dacă ceva din experiența ta i-ar fi util. O vei ajuta să-și redacteze CV-ul dacă își dorește un job mai bun. Îi vei trimite articole interesante despre cum să te pregătești de interviu sau o vei încuraja în ziua interviului.
Pasul 3 este să și faci ceea ce ți-ai propus și ai planificat mai devreme. Suni în ziua și la ora stabilită cu intenția clară în minte că vrei să ajuți acea persoană să facă mai mulți bani. Sau mergi la întâlnirea la cafenea cu gândul că veți avea o discuție ce îi va fi foarte utilă persoanei pe care ai ales-o.
Iar pasul 4 … cred că îl știi deja. Noi ne vedem o dată pe lună pentru a face acest tip de meditație. Să ne gândim cu bucurie la felul în care am ajutat o altă persoană și la beneficiile pe care le va avea persoana în urma ajutorului nostru. Te invit să faci asta în fiecare zi, și mai ales, nu uita să faci asta în ziua în care ai făcut pasul 3.
Cum ți se pare?
Simplu? Sau ai găsit motive să consideri că ți-ar fi greu să pui acest plan în aplicare?
Dacă ți-aș spune, din nou, că poți obține absolut tot ce îți dorești, oare ai da o șansă acestei tehnici și ai pune-o în aplicare în viața ta?
Dacă vrei mai multe detalii despre această tehnică, dar și despre sistemul semințelor și felul cum poți să creezi realitatea pe care o dorești cu ajutorul lui, vino și tu în programul Mastermind – Manifestă obiectivul tău.
3 întâlniri au avut deja loc și tu le poți vedea în înregistrare. După înțelegerea conceptelor prezentate deja, poți continua călătoria alături de noi, pentru a aprofunda acest sistem minunat, care funcționează de fiecare dată.
Următoarea întâlnire este chiar mâine la ora 11.00 și m-aș bucura să intri live pentru că vom discuta despre buruienile din grădina vieții tale. Acele lucruri care nu îți plac, acele situații, acei oameni, acele lipsuri pe care le experimentezi și vei afla cum le poți smulge de la rădăcină pentru a continua să creezi grădina la care visezi. Pentru că, la fel ca și cele pozitive pe care le dorești, și acestea au fost plantate tot de tine.
Intră în program chiar astăzi și află cum poți planta realitatea pe care o dorești!
Te aștept,