Articol scris în 17 ianuarie 2022 pentru Thinking Made Visible de Mădălina Vasiu
“În 4 luni de zile vorbesc cu un avocat să divorțăm!” Este ceea ce îi spuneam soțului meu în martie 2020. De ce patru luni? Pentru că nu doream să bulversez copiii în timpul școlii, în eventualitatea în care urma să mă mut din oraș.
În mintea mea există un singur motiv pentru a trăi, acela de a oferi iubire și de a primi iubire.
Pentru mine nu există nimic în afara iubirii, chiar și cele mai sumbre experiențe prin care am trecut eu sau alții sunt create din iubire.
Cu siguranță te gândești cu oroare la iubirea care lipsește cu desăvârșire în multe atrocități din lume, dar ceva te face să cauți ce anume mă face pe mine să afirm imposibilul.
Într-adevăr să înțeleg că există doar două tipuri de relații, unul bazat pe frică și unul bazat pe iubire, m-a ajutat să îmi îndrept atenția spre iubire.
Cu toate acestea, săpând în adâncul sufletului meu, eu am înțeles că totul este iubire, există doar vibrația iubirii, iar toate celelalte emoții cunoscute și necunoscute, sunt doar iubire de vibrație mai joasă, care au doar nevoie să fie ajutate să își ridice vibrația spre iubire.
Revenind la iubirea din situațiile întunecate, răspunsul stă în parcursul de la lipsa iubirii spre găsirea a ceea ce căutam… în aceeași persoană.
Cei mai mulți oameni iubesc persoana cu care se căsătoresc.
Eu fac parte din majoritate.
Ce se întâmplă după căsătorie, când doi oameni decid că nu se mai potrivesc?
De ce nu au văzut acele nepotriviri înainte de căsătorie?
Sperau ca acel rău să se transforme în bine printr-un act pe care îl vedeau ca o sentință de închisoare?
Nu vreau să dezbat acum și aici toate variantele posibile, însă sper ca ceea ce urmează să îți povestesc să te ajute pe tine, cititorul / cititoarea acestui articol, să te facă să te gândești mai bine înainte de a trece la fapte cu repercursiuni pe viață.
După ce am “aruncat” vestea divorțului soțului meu și am decis că relația noastră nu mai poate avea vreo șansă, m-am simțit eliberată de toată suferința pe care o simțeam.
Pentru a nu lăsa loc la interpretare, suferința mea era strict legată de faptul că eu credeam că nu sunt iubită de soțul meu, iar eu tânjeam după iubire.
Pentru că soțul meu nu vedea problemele mele, nu avea motive să discute sau să repare ceva. De unde se uita el, relația era solidă și frumoasă. De unde mă uitam eu, era inundație (plânsete) și pustietate (singurătate).
Consider cu tărie că îngerii sunt printre noi, sau mai bine spus:
toți cei din jurul tău sunt îngeri care au venit:
- să te ajute pe tine să crești,
- să experimentezi,
- să te bucuri de viața pe care o trăiești.
Am cerut ajutorul și îngeri au venit să mă ghideze.
Dacă tu crezi că nu ai acum tot ce îți dorești, caută motive de recunoștință pentru ceea ce ai deja. Poate stai într-un apartament mic sau ai doar o cameră într-un apartament. Poate ai o mașină veche. Poate ai un loc de muncă prost plătit, care nu îți place.
Totuși… ai un acoperiș deasupra capului.
Ai o mașină de care poți să te servești.
Primești lunar o sumă de bani pe care o poți folosi după bunul tău plac.
Un înger m-a învățat să îi fiu recunoscătoare soțului meu, despre care credeam că nu mă iubește.
În doar câteva zile am început să simt furia mea cum se risipește, mă simțeam tot mai ușoară.
Nu m-am oprit la câteva zile, am continuat să îi fiu recunoscătoare zi de zi soțului meu. Asta a adus iubirea înapoi la loc de cinste în casa noastră, iar cu ea multe alte binecuvântări. Atât de mult s-a schimbat relația noastră încât i-am mărturisit soțului meu că vreau să ajut multe alte cupluri să-și transforme relația de cuplu.
Zis și făcut, parte din acea promisiune este în alte articole, altă parte în cartea Relația Perfectă – 28 de zile spre iubire, iar altă parte în activitățile de voluntar pe care le fac, din dorința mea să ofer principii sănătoase cât mai multor oameni.