Poate că m-ai mai auzit vorbind despre ea, dar acum, că am reușit să o fac accesibilă pe toate tipurile de telefoane, consider că pot anunța oficial lansarea ei.
Și pentru că e oficial, au început să apară și surprizele pentru tine.
Aplicația se poate descărca gratuit, iar dacă ai resurse cumpărate de la mine (cartea audio, programul EFT pentru Succes Financiar, toate atelierele la care ai participat), toate acestea sunt accesibile acum, mult mai ușor, direct din aplicație.
Și, indiferent dacă ai mai cumpărat alte resurse de la mine sau nu, în aplicație vei găsi foarte multe materiale gratuite: meditații, ateliere, sesiuni demonstrative, disponibile gratuit.
Dar astăzi vreau să-ți vorbesc despre o altă surpriză accesibilă pentru tine.
Programul MAGIA, o provocare de 30 de zile inspirată din cartea Rhondei Byrne, este disponibil gratuit, direct din aplicație.
Este un program sau o provocare de 30 de zile pe care o poți începe oricând și zilnic se va debloca accesul la următoarea lecție și la exercițiile aferente fiecărei zile.
Cartea Magia este despre puterea recunoștinței, iar în interiorul ei se găsește misterul unei vieți fericite, în prosperitate și abundență, cu relații împlinitoare și sănătate radiantă.
Fiecare video are 3-6 minute, așa că sunt sigură că poți găsi timpul să-l parcurgi, zilnic.
Ești gata să faci loc pentru magie în viața ta? Să îți ridici vibrația și să te bucuri de puterea magică a recunoștinței?