Atunci când crezi ceva, aperi acea convingere cu fiecare ocazie.
Dacă tu crezi că ceva este rău, cu siguranță îl vei evita. Dacă tu crezi că ceva îți este benefic, va face parte din viața ta, chiar dacă alții spun contrariul.
Și acum vorbesc doar despre convingerile conștiente.
Doar că subconștientul nostru este inundat de tot felul de convingeri, unele dintre ele chiar absurde dacă ar fi să le analizăm, și totuși acestea ne controlează viața într-o foarte mare măsură.
Nu suntem conștienți de ele de cele mai multe ori și cu siguranță nu ne gândim cât de tare ne afectează deciziile.
Sunt convingeri formate de noi pe baza experienței (nu neapărat adevărate, totuși sunt ale noastre), dar și foarte multe convingeri dobândite din mediul exterior sau chiar moștenite.
Sunt sigură că nu este prima oară când auzi și poate că deja ai lucrat cu convingerile tale, atunci când ți-ai dat seama că te împiedică să crești.
În lucrul cu clienții am folosit și folosesc în continuare diverse metode de identificare a convingerilor limitative, precum și pentru eliberare acestora.
De curând, am făcut cea de-a treia certificare din suita Codul Emoțiilor, Body Code, Belief Code, sau Sistemul Credințelor.
Este o metodă foarte sofisticată care ne permite să identificăm sistemele de convingeri. Aflăm astfel care sunt convingerile și programele negative de la suprafață, dar și mai adânc, convingerile fundamentale negative sau identitatea fundamentală negativă în anumite cazuri.
Identitatea fundamentală negativă apare atunci când credința respectivă este atât de puternică încât persoana chiar nu poate vedea sau concepe că există o altă realitate.
Sistemul Credințelor sau Belief Code poate scoate la suprafață informații foarte profunde și ne poate ajuta să ne eliberăm de ceea ce ne ține în loc sau departe de viața visurilor noastre.
Este greu de explicat în cuvinte cât de frumos funcționează și ce efecte miraculoase poate avea în rezolvarea situațiilor din viața noastră.
Așa că am decis să înregistrez câteva sesiuni demonstrative, pentru a-ți putea arăta exact cum funcționează.
Astăzi te invit să urmărești una dintre aceste sesiuni.
Mă bucur că Ioana a acceptat provocarea de a înregistra sesiunea noastră, mai ales că era cea de-a doua sesiune cu Belief Code, iar după prima deja observase schimbări și alinieri.
Te invit să urmărești Sesiunea Demo Belief Code cu Ioana (are 38 de minute) și să-mi lași o inimioară în comentarii dacă ți s-a părut interesantă.
Iar dacă e cineva care crezi că ar trebui să afle despre această tehnică, poți da tag în comentarii.
Aici e linkul, salvează articolul dacă vrei să revii la el mai târziu și de-abia aștept să-mi spui cum ți s-a părut.
Urmărește sesiunea DEMO – Belief CODE cu Ioana, aici: https://www.relatiaperfecta.ro/resurse/