Astăzi ne vedem la atelierul Manifestă obiectivul tău (cu ajutorul sistemului semințelor) cu participanții care s-au înscris pentru întreg pachetul de 12 ateliere.
Îmi place să văd că apar rezultate și, cel mai important, că aplicarea sistemului semințelor devine ceva natural, logic și ușor, lucru care va intensifica, cu siguranță, apariția rezultatelor pentru care plantăm semințe.
Dacă vrei să participi, nu uita că la abonamentul All Inclusive ai acces live și la aceste ateliere și, în plus, ai în contul tău și înregistrările primelor 5 ateliere, deci te poți pune la punct cu toate informațiile predate până acum.
Iar luni, pe 18 martie, avem întâlnirea noastră lunară, GRATUITĂ, pentru Meditația Bucuriei. Ne vedem pentru a celebra faptele noastre bune, pentru a uda semințele bune plantate, astfel încât să ne bucurăm de înflorirea lor, cât mai curând.
Iar dacă vorbim de semințe bune, vreau să te anunț că mai plantez câteva semințe pentru stare de bine și evoluție personală, prin participarea la Summitului de Spiritualitate organizat de Dana Burghel, summit care reunește mai mult de 20 de speakeri care vin cu informații foarte interesante.
Prezentarea mea va avea loc, live, pe Facebook, sâmbătă 16 martie la ora 10.00 (ro) iar tema va fi “Accesează cheia evoluției pentru transformarea interioară”.
Vom petrece împreună aproximativ 50 de minute, vom lucra în direct pentru eliberarea de emoții și pentru a înțelege mai multe despre modul cum emoțiile noastre ne pot susține sau ne pot bloca și despre cum putem elibera blocajele.
Vino să mă urmărești, să mă susții în direct și să te bucuri de eliberarea emoțiilor care nu îți susțin transformarea interioară.
Dacă nu ești deja în grupul de telegram, intră acum, pentru că voi pune linkul sâmbătă, pentru a nu rata prezentarea mea.
E important să fii în grup pentru că, de multe ori, sunt evenimente pe care nu mai reușesc să le anunț și pe email, dar acolo postez invitația și linkurile atunci când este ceva util pentru tine. Tot acolo postez și link-ul pentru meditația bucuriei, la care ești binevenit(ă) să participi gratuit, în fiecare lună.
Îți mulțumesc că ești alături de mine și te aștept cu drag, la oricare dintre ateliere, fie că sunt gratuite sau cu plată.
O zi minunată!
2 comentarii
Apa
🤗