Ne ocupăm și de bani?

Sunt lucruri mai importante decât banii, în viață, e adevărat. 

Doar că, atunci când ești îngrijorat pentru bani sau lucrurile nu sunt chiar așa cum ți-ai dori, subiectul acesta îți ocupă cea mai mare parte din gânduri și îți ia foarte multă energie. 

Am întrebat de curând pe facebook ce arie a vieții tale ai “repara” dacă ai avea această putere și cele mai multe persoane au menționat zona financiară. Și, recunosc, și pentru mine tot la fel stau lucrurile. 

Și nu pentru că aș avea probleme din acest punct de vedere, ci pentru că tare mi-ar plăcea să nu mă mai gândesc deloc la ei. Adică să fiu în situația în care chiar să nu îmi mai fac griji, să fac ce îmi place (ceea ce fac deja, de fapt) fără să mă mai gândesc la bani, la cheltuieli, la cum va fi pe termen lung. 

De ce să nu recunoaștem, banii sunt importanți și ne afectează calitatea vieții și starea mentală, influențând astfel și restul ariilor importante din viață. 

Este important să recunoaștem rolul lor în viața noastră. De la satisfacerea nevoilor de bază, cum ar fi hrană, adăpost și îmbrăcăminte, până la îndeplinirea dorințelor și aspirațiilor noastre, banii determină deciziile noastre și calitatea vieții noastre precum și viteza cu care ne putem îndeplini anumite visuri. 

Relația noastră cu banii nu se limitează doar la felul cum îi “facem” și cum îi cheltuim sau îi economisim, ci are adesea rădăcini adânci în convingerile noastre, emoțiile pe care le experimentăm și amintirile noastre ce au legătură cu banii sau succesul financiar. 

Am creat programul EFT pentru Succes Financiar tocmai pentru a explora această relație complexă pe care o avem cu banii și pentru a elibera încărcătura emoțională, făcând loc pentru alt fel de experiențe și pentru progres pe plan financiar. 

Îți scriu astăzi pentru că vreau să-ți dau posibilitatea să intri și tu în joc și să parcurgi, timp de 28 de zile, o călătorie către tine și către succesul tău financiar.

Cu doar 10-15 minute pe zi, vei putea lucra pe aspectele cele mai importante pentru tine, astfel încât să schimbi convingeri limitative, să te eliberezi de emoțiile apăsătoare și să te detașezi de experiențele din trecut, care te-au ținut, până acum, captiv(ă) în situații care nu îți plac. 

Cea mai avantajoasă variantă în acest moment este abonamentul EFT pentru o Viață Împlinită, care îți oferă acces la un atelier EFT în fiecare lună și acces la Programul EFT pentru Succes Financiar (în valoare de 420 lei). 

Investiția în abonament este de 234 lei în prima lună și apoi 99 lei pe lună.

Accesul la programul EFT rămâne și după întreruperea abonamentului, cu condiția să rămâi cu mine minim 4 luni. 

Programul este pentru tine dacă:

  • Ești nemulțumit(ă) de situația ta financiară sau simți că se poate mai bine.
  • Ai încercat diverse soluții pentru a schimba acest lucru, dar ai sentimentul că ceva te oprește din a ajunge acolo unde îți propui.
  • Ai convingeri care te împiedică să evoluezi sau să îți asumi noi responsabilități.
  • Ai dorințe care ar putea fi îndeplinite cu bani și simți deseori că banii nu sunt suficienți.
  • Vezi deseori în jur oameni care fac mai mulți bani sau în moduri mai plăcute sau mai ușoare, însă crezi că pentru tine nu este posibil.

În cadrul abonamentului, ai acces la un atelier EFT în fiecare lună, datele exacte și temele de lucru fiind stabilite și anunțate din timp. 

Dacă te abonezi chiar acum, iată următoarele ateliere la care vei avea acces:

22 martie, ora 17.00 – Conectare cu intenția în manifestare

23 aprilie, ora 17.00 – Deschide-te Oportunităților de Creștere a Veniturilor

28 mai, ora 17.00 – EFT pentru Succes Financiar – Sesiune de Suport

25 iunie, ora 17.00 – Pășește în starea obiectivului îndeplinit

Datorită faptului că abonamentul acesta a apărut în urma unei nevoi identificate printre persoanele care sunt deja în program și care au integrat EFT în rutina zilnică, lucrând pe aspectele care ies la suprafață în fiecare zi, cumva și temele din ateliere vin foarte bine în completarea lucrului individual, pe teme ce au legătură cu banii, realizarea, succesul și obiectivele fiecăruia dintre noi.

Astfel că, Programul EFT pentru Succes Financiar  și abonamentul la ateliere EFT, EFT pentru o Viață Împlinită, se completează foarte bine reciproc.

Iar tu poți alege să iei doar programul, achitând astfel 420 lei, sau să te abonezi (cu 234 lei în prima lună* și 99 lei pe lună ulterior), având astfel acces la un atelier pe lună și la programul EFT pentru Succes Financiar.

* cei care au achiziționat deja programul beneficiază de un cupon de reducere pentru prima lună, astfel încât plătesc direct 99 lei. 

Ce zici, ești gata să îți iei puterea înapoi și să lucrezi la eliberarea blocajelor ce stau în calea succesului tău financiar?

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW