Ritual EFT de seară pentru pace interioară (+înregistrarea webinarului)

Te-ai surprins vreodată cum, deși corpul ți-e obosit, mintea nu se oprește? 

Gânduri care se rostogolesc, emoții rămase nerezolvate din timpul zilei, griji pentru mâine? 

Ești constant într-o stare de alertă, iar somnul liniștit devine un lux. Doar că asta se poate rezolva, cu blândețe.

EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională) – instrumentul tău de eliberare

Tapotarea este o metodă simplă și eficientă care combină stimularea unor puncte energetice de pe corp (similare acupuncturii) în timp ce verbalizezi emoțiile sau ceea ce experimentezi.

Practicată seara, tapotarea devine o modalitate blândă de a-ți încetini ritmul interior, de a elibera tensiunea emoțională și de a pregăti corpul și mintea pentru odihnă profundă.

Cum creezi ritualul de tapotare de seară?

1. Creează-ți un spațiu sigur. O lumină caldă, poate o lumânare sau o muzică blândă. Lasă telefonul deoparte. Acesta e momentul tău cu tine.

2. Scanează-ți ziua. Ce emoții ți-au rămas? Ce situații nerezolvate ți-au lăsat un nod în gât, o strângere în stomac sau un gând care nu mai pleacă?

3. Folosește tappingul pentru eliberare. Chiar dacă ești încă la început cu această practică, nu e nevoie să știi tot. Poți spune pur și simplu:

„Chiar dacă simt [numește emoția], îmi dau voie să învăț să mă accept cu blândețe.”

Repetă fraza timp de câteva minute, atingând ușor punctele de tapping, începând cu punctul karate, situat pe partea laterală a palmei, între încheietură și baza degetului mic.

4. Observă ce se schimbă. Simți o detensionare, o respirație mai profundă, un gând nou care apare? Lasă-l să vină. E darul pe care ți-l faci.

5. Adaugă recunoștință acestui proces simplu. Poate nu totul a fost perfect azi, dar cu siguranță există ceva pentru care poți mulțumi. Încheie ritualul cu 2-3 lucruri pentru care ești recunoscător(oare).

În timpul webinarului susținut săptămâna trecută am împărtășit diferite tehnici care ne ajută să ne regăsim pacea interioară. Chiar dacă Tehnicile de Eliberare Emoțională reprezintă un proces foarte complex, m-am gândit că ți-ar face plăcere să descoperi cât de simplă poate fi utilizarea lor.

Iată un script de tapotare pe care îl poți folosi în seara aceasta și în orice seară simți nevoia:

Începe prin a bate ușor pe punctul karate (lateralul palmei), în timp ce rostești de 3 ori afirmația de start:

„Chiar dacă simt tensiune, neliniște sau oboseală după ziua de azi, aleg să mă accept profund.”

Apoi continuă pe punctele clasice de tapotare, repetând:

  • Creștetul capului: „Îmi dau voie să las în urmă tot ce a fost astăzi.”
  • Început Sprânceană: „Aleg să eliberez tensiunea acumulată.”
  • Colțul ochiului: „Sunt în siguranță să las grijile să plece.”
  • Sub ochi: „Îmi permit și îmi dau voie să mă liniștesc.”
  • Sub nas: „Sunt în siguranță să îmi dau voie să mă odihnesc.”
  • Bărbie: „Aleg să intru în somn cu recunoștință.”
  • Claviculă: „Merit pace și odihnă.”
  • Sub braț: „Sunt pregătit(ă) să închid această zi cu blândețe.”

Încheie cu o respirație adâncă și o afirmație care să te hrănească:

„Aleg să am parte de un somn cu liniște și recunoștință.”

Iar când îl faci, mi-ar plăcea să îmi trimiți un mesaj scurt, să îmi spui cum te-ai simțit. 

Te-a ajutat să te liniștești înainte de somn? Cum a fost somnul tău?

🎥 Ai fost la webinarul gratuit „Pace Interioară în Haosul Cotidian”?

În acest webinar am lucrat pe tema haosului cotidian și cum putem găsi pacea interioară chiar și când lumea din jur pare să nu se oprească. 

Am făcut 2 sesiuni live cu 2 dintre persoanele prezente și am vorbit despre cum funcționează eliberarea energetică, dar și despre modurile fiecăruia dintre noi de a rămâne echilibrați și calmi chiar și atunci când în exterior este haos.

image

Dacă nu ai fost în direct, poți urmări înregistrarea completă. Energia se transmite la fel de puternic și în reluare, iar uneori, ascultând seara înainte de culcare, impactul poate fi chiar mai profund.

🔗 [Vezi înregistrarea webinarului „Pace Interioară în Haosul Cotidian”]

Cu grijă și blândețe,

3 comentarii

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW