Vrei să parcurgi programul Vindecă Relațiile Trecute FIZIC SAU ONLINE?

Vin astăzi cu 2 vești importante, ambele referitoare la programul VINDECĂ RELAȚIILE TRECUTE, program care devine din ce în ce mai profund și care crește odată cu mine. Tot ce învăț și acumulez nou ca și experiență, integrez și în program. 

Cea mai bună dovadă a acestui fapt este că sunt persoane care vin în mai multe ediții și de fiecare dată simt transformările, eliberările și pur și simplu, își dau seama că se simt diferit și văd cum se transformă relațiile lor. 

Acesta nu este un curs sau un program de dezvoltare personală care să repete aceleași procese sau exerciții, de fiecare dată, ci fiecare ediție este diferită și adaptată la ceea ce are nevoie grupul de participanți să lucreze. 

În fiecare ediție, ies la suprafață alte emoții ce au nevoie să fie eliberate și echilibrările care au loc în fiecare dintre ateliere sunt exact cele de care ai nevoie. 

Și acum iată și veștile bune:

1. Poate ai aflat deja că în luna iulie am organizat prima tabără fizică “Vindecă relațiile trecute”, împreună cu Adriana Tocaciu. 

A fost ceva nou pentru mine, cu foarte multe emoții, pentru că eu am lucrat doar online, iar programul Vindecă Relațiile Trecute s-a desfășurat până atunci doar online. Nu știam la ce să mă aștept de la un eveniment cu participare fizică, mai ales de tip tabără, unde petrecem practic câteva zile împreună. 

Nu știam la ce să mă aștept, iar când am decis să accept această provocare, nu știam exact cum voi structura această experiență pentru a fi cât mai valoroasă pentru participanți. 

Cu toate acestea, tabăra a avut toate locurile ocupate, am fost 20 de persoane, majoritatea venind ghidați de intuiție, pentru că mă cunoșteau foarte puțin, iar unii chiar nu mă cunoșteau deloc. 

Au fost momente extraordinar de frumoase și întreaga experiență a fost transformatoare. 

Să știi că am primit și 2 reclamații 😊:  prima – că perioada a fost prea scurtă și cea de-a doua  – că prețul a fost prea mic pentru ce s-a întâmplat în tabără și ce a însemnat pentru participanți. 

Și acum vine vestea cu adevărat bună. 

Mai organizez, tot anul acesta, încă o tabără fizică, în perioada 24-27 octombrie, în acelasi loc. 

Am ținut cont de prima reclamație și am adaugat o zi de tabără. Prețul, însă, rămâne mic și de data aceasta (1.800 lei), așa că, dacă vrei să vii alături de noi, îmi doresc ca banii să nu fie un aspect de îngrijorare. 

Sunt persoane care nu au putut veni pentru că s-a desfășurat într-un weekend de vară (adică de concedii), motiv pentru care am schimbat și acest lucru. 

Rezervă-ți locul aici (locurile chiar sunt limitate pentru că pensiunea are doar un număr limitat de camere) pentru că sunt deja persoane care și-au exprimat dorința de a veni (motiv pentru care m-am și mobilizat să o organizez). 

Și cea de-a doua veste:

2. Am pregătit și ediția a VII-a a programului Vindecă Relațiile Trecute, online, care va avea loc în perioada 4-21 noiembrie. 

Sunt 3 săptămâni de lucru intens, cu 2 ateliere pe săptămână, plus un atelier bonus, la finalizarea programului. 

Ți-ai dorit vreodată să lași în urmă emoțiile negative și să creezi relații sănătoase și armonioase? 

Acum ai șansa să faci asta prin programul „Vindecă Relațiile Trecute”, un parcurs transformațional care te va ghida pas cu pas spre eliberarea de trecut și construirea unui viitor emoțional echilibrat.

Ce vei primi dacă te înscrii în programul online:

  • 6 ateliere online live pe zoom, cu acces la înregistrare: Acestea sunt structurate pentru a te ghida printr-un proces profund de vindecare emoțională, ajutându-te să eliberezi emoțiile captive și convingerile limitative care te țin blocat(ă) în trecut.
  • Acces la înregistrarea atelierelor, pentru 3 luni: Nu trebuie să te îngrijorezi dacă nu poți participa live – ai acces la înregistrări și posibilitatea de a relua programul oricând vrei, timp de 3 luni.
  • Grup de suport pe WhatsApp: Alătură-te unei comunități de oameni care, la fel ca tine, sunt dedicați procesului de vindecare. Vei avea acces la suport constant, sfaturi și încurajări, atât din partea mea, cât și din partea colegilor tăi.
  • 4 bonusuri exclusive de la experți colaboratori: Ca parte a programului, vei beneficia de sesiuni extra cu experți în coaching, numerologie, astrologie și nutriție. Aceste sesiuni sunt menite să îți ofere perspective suplimentare și să te sprijine în procesul tău de transformare.

Deja sunt persoane înscrise dinainte chiar să stabilesc detaliile finale.

În acest moment prețul este redus, cu oferta EARLY BIRD, astfel că vei plăti doar 1.234 lei pentru cele 3 săptămâni de program și toate bonusurile oferite. 

M-aș bucura să te văd și pe tine pe lista de înscrieri, fie pentru tabără, fie pentru programul online

Orice ai alege, te așteaptă o experiență specială, de eliberare de trecut și de deschidere către viitorul pe care ți-l dorești și pe care îl meriți. 

Fie că îți dorești un partener de viață, fie că îl ai deja, dar lucrurile nu merg așa cum îți dorești, sau vrei relații autentice și frumoase pe toate planurile, acest program te va ajuta să cureți blocajele, să schimbi tiparele din trecut și convingerile limitative, astfel încât să te poți bucura de o realitate mai luminoasă și mai armonioasă.

Pentru programul online, dacă ai participat deja la o ediție precedentă, te rog să-mi scrii pentru că am un voucher pentru tine, cu o reducere specială. 

Te aștept cu drag în program și în tabără!

Lasă un răspuns

Relația Perfectă

FREE
VIEW